Utilizare
Ozonul se recomandă în următoarele afecţiuni:
- Infecţii rezistente la antibiotice sau infecţii virale, cum ar fi hepatita sau herpesul – efect antibacterian, dar şi stimulare a metabolismului, prin creşterea oxigenării şi scăderea inflamaţiei locale. Efectul antibacterian şi de revitalizare a ţesuturilor face ca ozonoterapia să fie utilizată şi în cosmetologie (împotriva celulitei şi a ridurilor) sau în combaterea afecţiunilor dermatologice (dermatite, micoze, herpes, psoriazis, acnee).
- Răni şi arsuri – regenerarea ţesuturilor şi vindecarea leziunilor şi a cicatricelor (piciorul diabetic)
- Boli cardiovasculare – reduce ischemia (diminuarea circulaţiei sângelui într-o anumită parte a corpului) şi grăbeşte vindecarea leziunilor; scade tensiunea
- Scăderea imunităţii, cauzată de boli virale, cum ar fi hepatita, sau de terapiile împotriva cancerului
- Boli degenerative produse de înaintarea în vârstă – boala Alzheimer, boala Parkinson, scleroza multiplă, sechele produse de accidentul vascular cerebral
- Boli ale oaselor, muşchilor şi articulaţiilor – combaterea durerii, decongestionare şi creştere a mobilităţii (dureri de spate, hernie de disc – scăderea dimensiunilor discului herniat şi implicit scăderea presiunii asupra nervilor, artroze acute şi cronice, cum ar fi coxartroza sau gonartroza, reumatism)
- Afecţiuni orale şi dentare: candidoze orale, herpesuri, afte bucale, stomatite, prevenţia infecţiilor postoperatorii
- Recuperarea după activităţi sportive (reoxigenarea ţesuturilor solicitate de activitatea fizică intensă)